Dincolo de limitele comunicarii

Demiterea lui Andrei Gheorghe de la Ministerul Finantelor este actul oficial de acceptare a esecului politicii de angajare pe posturi de consilieri de imagine a unor persoane venite din presa.  E un esec al tuturor politicienilor care nu reusesc sa treaca de logica simplista a lui “jurnalist = specialist in comunicare”.

Diferenta este de manual. Orice student la Comunicare afla din primele cursuri ca activitatea de Relatii Publice NU inseamna jurnalism. Cu alte cuvinte, nu orice act de jurnalism inseamna o comunicare benefica pentru client. Asta o constientizeaza rapid orice jurnalist si orice politician. Diferenta este ca jurnalistul vine dintr-un mediu privat si este implantat brusc intr-o organizatie publica. In mod evident, nu este usor sa isi asume noua identitate de functionar public. Pentru ca, indiferent cit de restrictiva este definitia functionarului public in lege, eu consider ca orice om care isi ia salariul din bugetul de stat ESTE un functionar public, fie ca e contractual sau chiar demnitar. Rolul acestui om este sa serveasca interesul public. Iar un consilier de comunicare nu este consilierul privat al demnitarului (cu exceptia in care demnitarul il plateste din banii lui, desigur!) ci este un functionar public a carui principala datorie este sa asigure o comunicare coerenta a organizatiei cu publicul sau tinta.

Unde a gresit Andrei Gheorghe? Unde gresesc multi jurnalisti (NB: nu toti!) atunci cind ajung sa fie angajati prin institutii publice: si-a continuat abordarea specific jurnalistica. Un jurnalist l-a intrebat de ce site-ul a fost modificat si colorat in violet. O intrebare justificata, din perspectiva publicului care are dreptul sa afle de ce se cheltuie banii in felul in care se cheltuie si care sint obiectivele si asteptarile pe care institutia crede ca le va indeplini cheltuind astfel banii. Ce a raspuns AG? Pentru ca nu a reusit in 2 luni sa iasa din pielea de jurnalist, a dat un raspuns in doi peri, naucitor. Ironia este destul de grosolana si un functionar public adevarat nu ar fi indraznit sa se exprime in felul  acesta.

Cum a putut sa faca asa o gafa? Foarte simplu: jurnalistul devenit functionar public nu sesizeaza mereu ca nu mai e jurnalist ci functionar public. Un alt purtator de cuvint institutional venit din presa folosea la o intilnire urmatoarea adresare: “Voi, functionarii publici…” Era corect, vorbea cu functionari publici. Gresita era pozitionarea sa. Pentru ca nu mai era in postura de a arata cu degetul ci de a privi in oglinda. Corect era sa spuna “Noi, functionarii publici”. Pentru ca pozitia sa de consilier il punea tot in slujba publicului si rolul sau era de a-i ajuta pe colegii sai, functionari ca si el, sa comunice asa cum trebuie cu publicul pe care speram cu totii ca il servesc.

Concluzia e simpla: nu orice jurnalist poate deveni peste noapte un bun specialist in comunicarea institutionala. Sint si oameni care au reusit si as da doar doua exemple fericite: Gilda Lazar si Adrian Vasilescu. dar sint mult mai multe exemple, in institutii publice din Bucuresti si din tara, de oameni care sint luati din redactii si plantati cu forta in birouri institutionale unde actioneaza total nepotrivit.

Cred ca e timpul ca politicienii sa invete ca activitatea de comunicare, dincolo de cliseele voioase pe care le auzim la tot pasul, trebuie facuta de specialisti. De oameni care au expertiza in comunicare si exercitiul functiei publice, astfel incit sa poata sa reprezinte serios si corect institutia si sa ii comunice asa cum trebuie mesajul.

A mai scris despre subiectul asta si Ioan T. Morar.

Articolul de saptamina aceasta de pe Askmen se refera la mocul in care ne putem folosi vocea pentru a construi mesaje credibile. Am detaliat 7 pasi pentru o voce credibila care sa va ajute sa invatati sa va controlati vocea. In felul acesta veti putea deveni mai convingatori si mai siguri pe mesajele transmise.

Nu imi ramine decit sa va doresc lectura placuta! Si nu uitati: concursul e inca in desfasurare si puteti cistiga un curs gratuit!

Vorbeam deunazi cu un cunoscut care imi relata cit de greu reuseste sa treca de faza interviurilor eliminatoare pentru a obtine un job. Se simte frustrat mai ales ca stie ca este un bun specialist si face foarte bine lucrurile la care se pricepe. Iar companiile la care incercase sa se angajeze aveau nevoie de cunostintele lui. Ne-am apucat sa analizam ce anume nu merge. CV beton, pregatire si experienta la nivel ridicat. Dar apoi am descoperit hiba: la capitolul soft skills nu prea era la fel de bine pregatit. Si acest lucru se vedea si din prima sa prezentare - CV-ul - cit si din felul sau de a se purta si de a relationa cu ceilalti. Sigur, pentru mine nu era ceva complicat, dar reuseste sa ii puna in dificultate cu usurinta pe ceilalti.

Am simtit nevoia sa ii explic diferenta intre soft skills si hard skills. Amicul meu e un bun profesionist. Cunostintele sale profesionale sint vaste si bazate atit de pregatire cit si pe experienta deosebita. Acestea sint asa numitele hard skills. Dar pe linga acestea, angajatorii vor sa vada ca potentialii angajati au deja antrenate si asa numitele soft skills. Adica acel set de abilitati, atitudini si deprinderi personale care, in combinatie cu competentele sociale ii asigura posesorului o integrare rapida in grupul in care patrunde si ii ofera posibilitatea de a se adapta rapid la noile situatii cu care se confrunta.

De altfel, multe companii prefera sa angajeze oameni care au un potential de soft skills ridicat, chiar daca nu stau la fel de bine si cu hard skills - competentele profesionale - pe principiul ca partea tehnica o pot invata, dar abilitatile personale sint innascute. Ce sint aceste soft skills, de fapt? Ele se refera la capacitatea individului de a comunica in cadrul grupului, de a se prezenta, de a-si influenta interlocutorii, de a gestiona echipe si conflicte, de a se adapta situatiilor fara a genera stari conflictuale, de a aplana conflictele cind e cazul, de a-si motiva colegii si de a imparti sarcinile cu ceilalti. Unii inca mai cred ca toate aceste abilitati sint innascute. Dar asta ar insemna ca sintem cu totii condamnati sa stagnam. Insa cei care doresc sa evolueze pot sa isi educe aceste abilitati in cadrul diverselor programe de dezvoltare personal, actionind exact asupra elementelor pe care le considera ca fiind utile si mai putin dezvoltate.

Recunosc, a fost greu sa il conving inclusiv pe amicul meu ca nu e suficient sa ai cunostinte si competente profesionale pentru a avea succes la interviuri. De fapt, multe interviuri se bazeaza pe o evaluare subiectiva, pe baza acestor soft skills. De aceea, pentru a putea reusi la un interviu, trebuie sa il asiguram pe angajator prin atitudinea si mesajele noastre ca angajeaza un om serios, dornic sa aiba succes, dar gata sa se integreze in echipa deja existenta.

In concluzie, soft skills reprezinta un bagaj important de abilitati si competente cu care putem sa obtinem rezultate spectaculoase atit in viata profesionala cit si in cea personala.

Am continuat si saptamina aceasta pe AskMen mica noastra poveste despre comunicare.

De data aceasta  am scris despre Gesturi convingatoare pentru mesaje convingatoare.

Concursul continua: cine citeste pina la capat si participa poate cistiga un curs gratuit de comunicare.

Lectura placuta!

Dupa ce am participat la un curs de formator la inceputul anului, se pare ca voi avea ocazia sa lucrez din nou cu trainerul de la curs. Doar ca de data asta vom lucra din postura de traineri amindoi. Abia astept. In prezent lucram la suportul de curs si negociem conditiile de formare.

Imi place la nebunie sa pornesc proiecte de la zero si sa le duc la capat, mai ales alaturi de oameni deosebiti si capabili.